Azi o femeie de la un salon de frumusete imi povestea despre o prietena de-a ei care a avut cancer limfatic, acum s-a vindecat insa a ramas cu atacuri de panica, anxietate si depresie. Este atat de grav incat ea sufera de 2 ani de atacuri de panica, la modul ca nici macar nu poate iesi cu prietenii ei nicaieri.
Aceasta femeie mi-a propus sa fiu psiholoaga ei...La un moment dat am crezut ca mi-am ales prost meseria de psiholog pentru ca o urasc, insa aceasta concluzie am tras-o din cauza faptului ca am numai persoane "normale" la consiliere, care nici macar nu au nevoie de ajutor. Iar eu de asta m-am facut psiholog, vreau sa ofer AJUTOR.
Asa ca pentru o clienta care sufera atat de mult de atacuri de panica de 2 ani de zile as lucra pana si benevol, fara bani. Nu ma intereseaza banii absolut deloc pe mine, ci sa ajut.
M-am facut psiholog pentru ca ma fascineaza mintea umana, ma fascineaza sa patrund in mintile celorlalti oameni, sa le dezleg misterele si sa ii cunosc. Eu sunt genul de om care traiesc prin alti oameni. Ma fascineaza oamenii si vietile lor mai mult decat viata mea.
In acelasi timp am descoperit ca mereu sunt atrasa instinctiv de oamenii care se afla in suferinta.Nu-mi dau seama de ce sunt atrasa de ei si mereu mi se confirma acelasi si acelasi lucru: instinctul meu imi semnaleaza ca ei sufera si ca au nevoie de ajutor.
Aceasta femeie mi-a propus sa fiu psiholoaga ei...La un moment dat am crezut ca mi-am ales prost meseria de psiholog pentru ca o urasc, insa aceasta concluzie am tras-o din cauza faptului ca am numai persoane "normale" la consiliere, care nici macar nu au nevoie de ajutor. Iar eu de asta m-am facut psiholog, vreau sa ofer AJUTOR.
Asa ca pentru o clienta care sufera atat de mult de atacuri de panica de 2 ani de zile as lucra pana si benevol, fara bani. Nu ma intereseaza banii absolut deloc pe mine, ci sa ajut.
M-am facut psiholog pentru ca ma fascineaza mintea umana, ma fascineaza sa patrund in mintile celorlalti oameni, sa le dezleg misterele si sa ii cunosc. Eu sunt genul de om care traiesc prin alti oameni. Ma fascineaza oamenii si vietile lor mai mult decat viata mea.
In acelasi timp am descoperit ca mereu sunt atrasa instinctiv de oamenii care se afla in suferinta.Nu-mi dau seama de ce sunt atrasa de ei si mereu mi se confirma acelasi si acelasi lucru: instinctul meu imi semnaleaza ca ei sufera si ca au nevoie de ajutor.
Isa, tu scrii tare, tare fain. Tocmai am dat o tura printre articolele tale si am rezonat cu multe idei. Unele mi-au dat de gandit si le-am pitit intr-un coltisor in mintea mea pentru mai tarziu, sa le rumeg putin cand am mintea limpede. Pot sa fac o propunere pt un articol viitor? :) M-ar interesa in mod deosebit subiectul...si mi-ar placea sa aud o parere avizata. E vorba despre masti. Mastile pe care le purtam fiecare dintre noi la un moment dat. Masti purtate pentru a raspunde asteptarilor celor din preajma noastra, pentru a ne proteja, pentru a ne ascunde sensibilitatea la jigniri, la suferinta, sau pentru a-i face pe altii fericiti. Sunt "fatade" care ne ofera confort si siguranta. Insa uneori ajungi la concluzia ca te-ai pierdut in amalgamul de masti...si ca fiecare poarta o mai mica sau o mai mare masura din ceea ce chiar esti, insa nici una din ele nu esti "tu" in totalitate. Incepi sa nu mai stii cum esti tu cu adevarat, te pierzi parca pe tine insuti. Intrebarea mea e cum te regasesti...?
ReplyDeletePoate scrii ceva pe tema asta cand ai timp... :) Ti-am trecut blogul la favorites, apropo. O sa te urmaresc indeaproape de acum incolo :))
ReplyDeleteTi-am raspuns in urmatorul comment , hehe :)
DeleteBuna, Andreea, ma bucur mult ca imi apreciezi blogul. Vreau sa-ti spun ca acest blog a devenit un fel de jurnal, ceea ce nu e ok :)) Dar pana la urma nu ma deranjeaza atat de mult sa imi arat vulnerabilitatea, ca doar sunt om (ca tot vorbeam de masti). Imi place mult ideea de care esti tu interesata si cu siguranta am sa scriu un articol despre asta, deoarece este ceva ce cu siguranta imi da si mie de gandit. Cat de curand :)
ReplyDelete