De fiecare data dupa ce vorbesc cu mama mea la telefon, am un sentiment de amaraciune.
De ce? Pentru ca este firesc sa ma doara daca imi spune ca ea sau tata se simt rau.
Ei bine..si atunci realizez un lucru extrem de deranjant: cat de egoista sunt eu si cat de egoisti suntem noi ca oameni.
Adica, sincer, toti spunem ca ne pasa de parintii nostri, dar ce facem noi pentru ei?? Nici macar nu mai locuim cu ei dupa o varsta.
Consideram cand suntem mici ca ei au obligatia de a ne creste, apoi ne desprindem si ne vedem fiecare de vietile noastre.
Dar voi stiti cat de mult de chinuieste o femeie cu sarcina de 9 luni? In primele 3 luni , se simte foarte rau, hormonii o afecteaza atat psihic, cat si fizic, mai ceva ca la menstruatie. Mama de exemplu lesina mereu cand era insarcinata cu mine.Apoi..pe vremurile mamelor noastre, toate nasteau natural..am intrebat-o pe mama o data cum este sa nasti , si mi-a raspuns ca este cea mai mare durere pe care a simtit-o vreodata, o durere infioratoare. Apoi chinul cu bebelusul, cu copilul neastamparat, adolescentul rebel...
Iar noi de multe ori avem obiceiul sa ne uitam numai in gradina noastra, de exemplu: uite ce mi-a facut tata : etc etc. Dar vreodata v-ati pus intrebarea ca el nu are educatia necesara poate sa iti explice frumos ceva spre binele tau, se manifesta in felul lui, dar poate ca ce vrea el sa-ti transmita e corect, poate chiar gresesti?
Ce facem in timpul nostru? Muncim pentru altii, ne gandim la persoane care nu ne iubesc nici pe departe ca si parintii nostri, vorbim cu acele persoane, ne consumam energia pentru ele, iesim in oras sa socializam poate cu prieteni falsi, stam pe facebook sau pe internet...dar nu ne petrecem timpul cu singurele persoane care merita cu adevarat !!!
Cand eram mica imi doream sa cresc mare si sa ii ajut la randul meu cu bani pe parintii mei, ironia sortii face ca tot ei sa ma ajute si la varsta asta..si probabil ca ma vor ajuta toata viata.
Eu stiu ca ce si-ar fi dorit ei ca sa fie fericiti ar fi fost un singur lucru: sa ma vada realizata. Sa am o cariera , mega cariera si o familie frumoasa. Sa ajung "cineva". Dar i-am dezamagit, nu am ajuns decat eu insami..si atat.
Ce ignoram noi este ca intr-o zi ei nu vor mai fi; si va fi ceva neasteptat..si atunci vom regreta enorm ca nu am petrecut mai mult timp cu ei.
Si asta ma face uneori sa imi doresc sa ma intorc in orasul meu natal si sa incerc sa ii ajut cum pot, in orice au nevoie de ajutor, chiar de-ar fi sa imi sacrific pana la urma viata mea care mi-am construit-o pana acum.
De ce? Pentru ca este firesc sa ma doara daca imi spune ca ea sau tata se simt rau.
Ei bine..si atunci realizez un lucru extrem de deranjant: cat de egoista sunt eu si cat de egoisti suntem noi ca oameni.
Adica, sincer, toti spunem ca ne pasa de parintii nostri, dar ce facem noi pentru ei?? Nici macar nu mai locuim cu ei dupa o varsta.
Consideram cand suntem mici ca ei au obligatia de a ne creste, apoi ne desprindem si ne vedem fiecare de vietile noastre.
Dar voi stiti cat de mult de chinuieste o femeie cu sarcina de 9 luni? In primele 3 luni , se simte foarte rau, hormonii o afecteaza atat psihic, cat si fizic, mai ceva ca la menstruatie. Mama de exemplu lesina mereu cand era insarcinata cu mine.Apoi..pe vremurile mamelor noastre, toate nasteau natural..am intrebat-o pe mama o data cum este sa nasti , si mi-a raspuns ca este cea mai mare durere pe care a simtit-o vreodata, o durere infioratoare. Apoi chinul cu bebelusul, cu copilul neastamparat, adolescentul rebel...
Iar noi de multe ori avem obiceiul sa ne uitam numai in gradina noastra, de exemplu: uite ce mi-a facut tata : etc etc. Dar vreodata v-ati pus intrebarea ca el nu are educatia necesara poate sa iti explice frumos ceva spre binele tau, se manifesta in felul lui, dar poate ca ce vrea el sa-ti transmita e corect, poate chiar gresesti?
Ce facem in timpul nostru? Muncim pentru altii, ne gandim la persoane care nu ne iubesc nici pe departe ca si parintii nostri, vorbim cu acele persoane, ne consumam energia pentru ele, iesim in oras sa socializam poate cu prieteni falsi, stam pe facebook sau pe internet...dar nu ne petrecem timpul cu singurele persoane care merita cu adevarat !!!
Cand eram mica imi doream sa cresc mare si sa ii ajut la randul meu cu bani pe parintii mei, ironia sortii face ca tot ei sa ma ajute si la varsta asta..si probabil ca ma vor ajuta toata viata.
Eu stiu ca ce si-ar fi dorit ei ca sa fie fericiti ar fi fost un singur lucru: sa ma vada realizata. Sa am o cariera , mega cariera si o familie frumoasa. Sa ajung "cineva". Dar i-am dezamagit, nu am ajuns decat eu insami..si atat.
Ce ignoram noi este ca intr-o zi ei nu vor mai fi; si va fi ceva neasteptat..si atunci vom regreta enorm ca nu am petrecut mai mult timp cu ei.
Si asta ma face uneori sa imi doresc sa ma intorc in orasul meu natal si sa incerc sa ii ajut cum pot, in orice au nevoie de ajutor, chiar de-ar fi sa imi sacrific pana la urma viata mea care mi-am construit-o pana acum.
Comments
Post a Comment