O Amintire...

Incep sa ma pun la indoiala ..adica incep sa ma intreb daca este ceva in neregula cu mine ca sunt capabila sa ma indragostesc si sa iubesc ...
Se pare ca daca esti indragostit si suferi din dragoste esti tratat ca un bolnav sau un ciudat.
Trebuie sa nu iti arati slabiciunile, trebuie sa nu iti pese, sa fii puternic, independent, sa mergi inainte.

Oh..fuck that! Nu, nu pot sa fiu de acord.
Cred ca singurul lucru care "trebuie" este sa fii uman.
Sa suferi, sa plangi, sa iubesti, sa ierti, sa cazi, sa te ridici...esti OM !

Am si eu pe cineva in inima mea, mintea si sufletul meu. Il port acolo mereu cu o grija imensa ca nu cumva dintr-o greseala sau un gest brusc sa mi se duca si ultima farama din amintirea lui, pe care incerc sa o pastrez tot mai vie. Este frumos ca nu mai am niciun fel de asteptari, stiu ca nu va mai fi al meu...Dar este frumos pentru ca astfel pot simti o dragoste libera, fara dorinta de control sau de posesivitate. Singurul lucru pe care mi-l mai doresc este sa fie fericit, atat.
Iar daca mi-ar spune acum ca are pe cineva si este foarte fericit, m-as bucura sincer.


Amintirea lui nu ma doare, ci ma consoleaza, este o amintire pe care am ales sa o pastrez nepatata, ca un vis frumos si idealist intr-o lume mecanica.
Aceasta amintire este constituita din mici franturi ca niste piese de puzzle..imi amintesc mainile gingase si firave, cum i le tineam in ale mele, picioarele fragile asa cum statea trist si ganditor in masina mea, privirea lui care ascundea mereu mii si mii de framantari interioare, trupul lui al carui miros imi trezea dorinta, vocea lui cand imi spunea pe nume...
Am toate motivele sa il dispretuiesc sau sa fiu scarbita de el daca ar fi sa ii judec faptele, dar nu am sa o fac niciodata !
Pentru ca nu vreau !
Nu vreau sa patez o amintire atat de sublima, un ideal atat de frumos, in inima mea el va fi mereu omul de care m-am indragostit. El o sa ramana omul care atunci cand plangeam ca sunt singura mi-a zis ca el va fi familia mea ;barbatul care mi-a zis ca sunt cel mai bun om pe care l-a intalnit, omul care a crezut in mine, care imi insenina fiecare inceput de zi cu un "buna dimineata, iubita mea"...

Stiu ca nu pot iubi o amintire la nesfarsit, ca ea se va incetosa tot mai mult si mai mult...
Si regret.. as vrea asemenea amintiri sa le pot pastra inramate pentru totdeauna, pacat ca nu putem imortaliza si sentimentele asa cum facem cu peisajele atunci cand le fotografiem.


Bineinteles, stiu ca nu se gandeste la mine, altfel nu s-ar fi despartit de mine, stiu ca nu mai poate fi facut NIMIC si nu stiu daca as mai putea sa fiu cu el dupa toate cele intamplate....m-am resemnat cu gandul ca nu este el jumatatea mea..si ca este altcineva pentru mine ...dar asta nu ma impiedica sa ii pastrez chipul si sufletul lui asa cum il vad eu, in inima mea...cel putin o vreme. Faptul ca o parte din el este cu mine ma ajuta sa supravietuiesc si sa merg inainte.

Atata doar, ca mi-as fi dorit atat de mult sa fiu in alt loc in acest moment...