Este intr-adevar ciudat, intalnim oameni care , oricum am pune problema, au insemnat ceva pentru noi, foarte mult; iar uneori fara a avea o relatie propriu-zisa sau lunga sau mai stiu eu cum.
Dar totusi , gandindu-te mereu la ei, dedicandu-ti din timpul tau, viata ta, lor...facand schimb de opinii, idei, vise, amintiri, dorinte ascunse si asa mai departe, este imposibil sa nu te lege o conexiune cu ei.
Nu poti pretinde ca pur si simplu nu au existat, ar fi o minciuna.
Au fost amintiri frumoase, au fost amintiri urate, ei vor ramane mereu acolo undeva .
Intotdeauna cei din jur, atunci cand am un capat, un esec, imi spun: "ai invatat ceva din asta".
Si sincer ma deruta si ma enerva maxim aceasta vorba. Nu intelegeam lectia sau nu vroiam sa o accept, pentru ca in mintea mea lectia era ca oamenii sunt rai, ca nu trebuie sa ai incredere in nimeni, sa suflu si in iaurt si asa mai departe. Stiam ca e o gandire nesanatoasa si nu vroiam sa ma pricopsesc cu asta.
Si refuzam lectia mereu.. si o repetam. Pana am inteles-o.
In orice relatie exista un inceput frumos. Exista un el care este mai ceva ca un inger, stiu, suna foarte romanticos si dulce, dar practic asta simti. Ca este ca un Godsent, un inger, pur si simplu esti incredibil de fericita ca l-ai intalnit. Iar el , la fel, e in stare sa mute si muntii pentru tine; si stii ceva? Nu , nu minte. Nu se preface. Chiar era in stare sa mute si muntii pentru tine.
Totul este frumos, toata atentia e concentrata asupra celui care ar putea fi sufletul tau pereche. Simti ca ai vrea sa il iei de mana, sa mergeti impreuna si sa nu mai cadeti niciodata.
Dar o sa cazi. Sau o sa cada. Unul dintre voi se va lovi rau, isi va rupe un picior, o mana, gatul .
Nu mai conteaza. Dar asta e firescul lucrurilor, farmecul de la inceput dispare.
Dintr-o data fie el, fie ea, se schimba total, tot ce facea inainte nu mai face din inima sau nu mai face deloc.
Iar lectia pe care am invatat-o in sfarsit este urmatoarea: trebuie sa pui punct in momentul in care s-a pierdut tot. Dar atunci din fasa, din radacina. Cu cat intarzii mai mult, cu atat vei ramane cu mai multe traume.
Stiu ca te gandesti ca daca nu lupti pentru dragoste nu o meriti, ca vrei sa faci compromisuri,orice, vrei sa mergi pana la capat, ca asa au mers si bunicii tai si au ramas impreuna. Nu, este o gandire eronata.
Sincer, daca persoana cealalta nu mai e atat de interesata de tine iar tu continui, deja incepe sa se intample un fenomen inevitabil: pierderea respectului. Care este cel mai grav, cel mai distructiv intr-o relatie.
Poate ca partenerul tau mai simte ceva pentru tine cat de cat, dar daca nu mai are respect, degeaba. Te va calca tot mai mult in picioare. Cu cat permiti mai mult, cu atat te va calca mai mult. Se ajunge pana la urma sa se umple paharul celui care e victima in toata povestea asta; si se ajunge la scarba, ura, traume, amintiri urate si apoi ignorare pe viata.
De ce? Pentru ca ai permis sau a permis prea multe, depinde care a cazut victima dintre voi doi. Deja s-a ajuns prea departe.
Trebuie sa ai taria, indiferent de sentimentele tale, sa pui punct inca de la primul semn de lipsa de respect din partea celuilalt.
Mai tarziu o sa iti multumesti pentru asta, pentru ca ai taiat raul din radacina, astfel veti ramane amandoi cu o amintire frumoasa unul despre altul, cu o iubire imposibila dar frumoasa pe care o lasi in urma cu inima impacata si cu un oftat de nostalgie.
Iar daca nu faci asta si intarzii pana se ajunge la scarba, veti ramane amandoi cu aceasta senzatie de lehamite.
Timp irosit, amintiri care inainte erau frumoase dar intre timp, privite din alta perspectiva, nu mai au nicio valoare, ba chiar una negativa.
Si sunt unii care continua toata viata cu o astfel de relatie, ceea ce este si mai rau. Cunosc un caz de o femeie la 60 de ani care arata ca o epava din cauza sotului ei si a neintelegerilor cu el. I-a cazut parul de la stres, i-au cazut dintii de la stres, se simte rau fizic si psihic din cauza unei depresii negre. Este epuizata psihic, s-a consumat la maxim.
Si atunci nu pot sa zic decat un lucru: Da-mi, Doamne, mai bine sa fiu singura toata viata mea si putere sa renunt la un barbat care nu imi face bine, decat un asemenea chin!
Sa fii singur nu este un lucru rau, chiar si dupa o varsta. Ai timp de tine, fericirea ta depinde numai de tine, poti sa iti cheltuiesti banii pentru tine, sa calatoresti, sa iti cultivi hobby-urile.
Sa fii intr-o relatie de doi bani insa este cel mai groaznic lucru care ti se poate intampla ; lucru pe care nu-l doresc nici celor mai aprigi dusmani.
Iti face bine? Continua.
Iti face rau? Inlatura, indeparteaza, arunca.
In timp iti vei multumi pentru asta.
Traim pentru amintirile frumoase. Cred ca trebuie sa ne bucuram de ele la maxim, sa le inramam in mintea noastra si sa ne oprim exact la momentul potrivit, pentru a nu le pata in vreun fel sau altul.
Dar totusi , gandindu-te mereu la ei, dedicandu-ti din timpul tau, viata ta, lor...facand schimb de opinii, idei, vise, amintiri, dorinte ascunse si asa mai departe, este imposibil sa nu te lege o conexiune cu ei.
Nu poti pretinde ca pur si simplu nu au existat, ar fi o minciuna.
Au fost amintiri frumoase, au fost amintiri urate, ei vor ramane mereu acolo undeva .
Intotdeauna cei din jur, atunci cand am un capat, un esec, imi spun: "ai invatat ceva din asta".
Si sincer ma deruta si ma enerva maxim aceasta vorba. Nu intelegeam lectia sau nu vroiam sa o accept, pentru ca in mintea mea lectia era ca oamenii sunt rai, ca nu trebuie sa ai incredere in nimeni, sa suflu si in iaurt si asa mai departe. Stiam ca e o gandire nesanatoasa si nu vroiam sa ma pricopsesc cu asta.
Si refuzam lectia mereu.. si o repetam. Pana am inteles-o.
In orice relatie exista un inceput frumos. Exista un el care este mai ceva ca un inger, stiu, suna foarte romanticos si dulce, dar practic asta simti. Ca este ca un Godsent, un inger, pur si simplu esti incredibil de fericita ca l-ai intalnit. Iar el , la fel, e in stare sa mute si muntii pentru tine; si stii ceva? Nu , nu minte. Nu se preface. Chiar era in stare sa mute si muntii pentru tine.
Totul este frumos, toata atentia e concentrata asupra celui care ar putea fi sufletul tau pereche. Simti ca ai vrea sa il iei de mana, sa mergeti impreuna si sa nu mai cadeti niciodata.
Dar o sa cazi. Sau o sa cada. Unul dintre voi se va lovi rau, isi va rupe un picior, o mana, gatul .
Nu mai conteaza. Dar asta e firescul lucrurilor, farmecul de la inceput dispare.
Dintr-o data fie el, fie ea, se schimba total, tot ce facea inainte nu mai face din inima sau nu mai face deloc.
Iar lectia pe care am invatat-o in sfarsit este urmatoarea: trebuie sa pui punct in momentul in care s-a pierdut tot. Dar atunci din fasa, din radacina. Cu cat intarzii mai mult, cu atat vei ramane cu mai multe traume.
Stiu ca te gandesti ca daca nu lupti pentru dragoste nu o meriti, ca vrei sa faci compromisuri,orice, vrei sa mergi pana la capat, ca asa au mers si bunicii tai si au ramas impreuna. Nu, este o gandire eronata.
Sincer, daca persoana cealalta nu mai e atat de interesata de tine iar tu continui, deja incepe sa se intample un fenomen inevitabil: pierderea respectului. Care este cel mai grav, cel mai distructiv intr-o relatie.
Poate ca partenerul tau mai simte ceva pentru tine cat de cat, dar daca nu mai are respect, degeaba. Te va calca tot mai mult in picioare. Cu cat permiti mai mult, cu atat te va calca mai mult. Se ajunge pana la urma sa se umple paharul celui care e victima in toata povestea asta; si se ajunge la scarba, ura, traume, amintiri urate si apoi ignorare pe viata.
De ce? Pentru ca ai permis sau a permis prea multe, depinde care a cazut victima dintre voi doi. Deja s-a ajuns prea departe.
Trebuie sa ai taria, indiferent de sentimentele tale, sa pui punct inca de la primul semn de lipsa de respect din partea celuilalt.
Mai tarziu o sa iti multumesti pentru asta, pentru ca ai taiat raul din radacina, astfel veti ramane amandoi cu o amintire frumoasa unul despre altul, cu o iubire imposibila dar frumoasa pe care o lasi in urma cu inima impacata si cu un oftat de nostalgie.
Iar daca nu faci asta si intarzii pana se ajunge la scarba, veti ramane amandoi cu aceasta senzatie de lehamite.
Timp irosit, amintiri care inainte erau frumoase dar intre timp, privite din alta perspectiva, nu mai au nicio valoare, ba chiar una negativa.
Si sunt unii care continua toata viata cu o astfel de relatie, ceea ce este si mai rau. Cunosc un caz de o femeie la 60 de ani care arata ca o epava din cauza sotului ei si a neintelegerilor cu el. I-a cazut parul de la stres, i-au cazut dintii de la stres, se simte rau fizic si psihic din cauza unei depresii negre. Este epuizata psihic, s-a consumat la maxim.
Si atunci nu pot sa zic decat un lucru: Da-mi, Doamne, mai bine sa fiu singura toata viata mea si putere sa renunt la un barbat care nu imi face bine, decat un asemenea chin!
Sa fii singur nu este un lucru rau, chiar si dupa o varsta. Ai timp de tine, fericirea ta depinde numai de tine, poti sa iti cheltuiesti banii pentru tine, sa calatoresti, sa iti cultivi hobby-urile.
Sa fii intr-o relatie de doi bani insa este cel mai groaznic lucru care ti se poate intampla ; lucru pe care nu-l doresc nici celor mai aprigi dusmani.
Iti face bine? Continua.
Iti face rau? Inlatura, indeparteaza, arunca.
In timp iti vei multumi pentru asta.
Traim pentru amintirile frumoase. Cred ca trebuie sa ne bucuram de ele la maxim, sa le inramam in mintea noastra si sa ne oprim exact la momentul potrivit, pentru a nu le pata in vreun fel sau altul.
Comments
Post a Comment