Nu Iti Pierde Speranta

Sunt momente in viata in care esti dezamagit de oameni; iar cel mai dureros este atunci cand esti dezamagit de oameni in care ai crezut, in care ai investit sau pe care i-ai crezut prieteni.
Sunt acele momente in care iti spui ca o sa tii  ura , dezamagirea in tine... o sa tii toata aceasta ura in tine. Toata aceasta razvratire.

Ura de oameni, de iubire, de romantism , de telenovele, de basme.

Iti promiti ca o sa te schimbi, ca nu vei mai fi ala bun, idealist. Ci mai degraba un egoist pragmatic.

Ca sa nu mai suferi realizezi ca  exista o singura solutie atat de simpla: sa renunti la orice fel de doctrina romanticoasa, sa intelegi ca toate astea sunt bullshit. Sa intelegi ca viata e o jungla, unde unul moare, iar celalalt supravietuieste. Unde unul castiga pentru ca l-a facut pe altul sa piarda.

Cei care traiesc in puscarii stiu de exemplu ca trebuie sa aiba grija la orice cuvant, orice gest, ca nu trebuie sa aiba incredere in nimeni si ca lupii stau la panda. Tu de ce nu  ai stii? Aceasta este lumea in care traim.

Te gandesti ca trebuie sa nu mai ai incredere in nimeni, sa nu iti arati slabiciunile nimanui, sa te intereseze doar de tine si de lumea ta... si sa pastrezi aceasta scarba de omenire vie in suflet.

Din fericire, nu stiu cum e la voi , dar pe mine nu ma tine aceasta stare decat cateva ore si in cazuri foarte rare, cand cineva chiar reuseste sa ma raneasca.

Fiecare sentiment este bine sa il traiesti pana la epuizare, parerea mea, daca simti vreodata ura si furie, lasa-le sa se consume, dar fara sa le versi pe altii. Eu ascult muzica rock in aceste momente, ascult de exemplu Rammstein, si asta ma ajuta sa imi exteriorizez ura si sa nu o las sa isi faca vreun cuib in inima mea. Ma las consumata de nervi si dupa aceea imi trece, nu reprim nimic.

Dupa ce trec aceste emotii, sentimente, revin la obiectivul meu principal al anului 2014, si al vietii mele de fapt: evolutia spirituala.

Recunosc, am facut greseli multe in viata mea, sunt om. Nu pretind cu ipocrizie ca sunt un om bun si sunt un exemplu, dar eu imi doresc sa fiu mai buna azi ca ieri, in fiecare zi. 

Vreau sa fiu acea prezenta care ajuta, care aduce un zambet, care emana numai pozitiv in jurul ei, vreau sa fiu mijlocul prin care Dumnezeu lucreaza, sa se foloseasca de mine pentru a face bine.

In viata am avut perioade in care am urat oamenii si momente in care i-am iubit de-a dreptul. Dar in ultimii ani e mai degraba valabila a doua varianta, pentru ca mi-am dat seama de o treaba: oamenii iti fac rau, dar tot oamenii te ajuta atunci cand ai nevoie. Sincer... lasati ipocrizia deoparte, chiar nu vi s-a intamplat niciodata sa va ajute cineva dezinteresat? Si cu cat esti mai om cu celalalt, cu atat va fi mai probabil sa intalnesti si tu altii care sunt oameni cu tine.

Daca vezi in cei din jurul tau  numai rautate, uratenie, invidie, barfa, lipsuri, poate ar trebui sa iti pui un semn de intrebare ce este in sufletul tau...

Imi amintesc foarte bine o noapte in care eram intr-o gara mai rau famata din Brasov si mi s-a facut pur si simplu frica. M-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute... si atunci am vazut mai incolo un grup de tineri; i-am rugat sa stau cu ei pana vine autobuzul meu. Au fost mai mult decat bucurosi sa ma primeasca in grupul lor; iar eu , cum sunt un om cu mintea murdarita, m-am gandit ca poate au alte ganduri.. avand in vedere ca unii baieti erau extrem de prietenosi. Cand a venit autobuzul lor, unul dintre ei le-a propus grupului sa mai ramana cu mine inca doua ore, pana le vine urmatorul autobuz, ca sa nu raman singura. Toti au fost de acord. 

Si dupa aceea am realizat ca nu aveau niciun interes ascuns, pur si simplu au vrut sa ma ajute!

Acest gen de om vreau si eu sa fiu, prin intermediul caruia sa lucreze Dumnezeu, sa faca minuni.

Am avut in viata mea barbati care m-au dorit mult, insa eu nu am simtit la fel. Unii , din cauza refuzului au inceput sa ma urasca , ori sa isi schimbe atitudinea. Unul dintre cei pe care i-am refuzat, care acum este insurat si cu care nu am mai vorbit de ani de zile pana de curand; si pe care nu l-am tratat prea bine, m-a ajutat...inca o data, acum...fara nicio obligatie. Pur si simplu m-a ajutat, pentru ca eu am stiut dintotdeauna ca el are un suflet bun. Si , de cine credeti ca imi pare rau ca am refuzat? Pe cei care au dovedit un caracter urat si mi-au confirmat decizia de a nu-i primi in viata mea? sau pe omul bun care si in al doispelea ceas si-a aratat sufletul bun? Ati, ghicit, pe cel de-al doilea. Si acest gen de om vreau sa fiu, care ajuta, care e bun chiar si cu cei care l-au tratat urat.

Se spune ca daca nu poti spune ceva pozitiv, macar pastreaza linistea. Vreau sa aduc in ceilalti speranta acolo unde este deznadejde, zambetul acolo unde este tristete, curajul acolo unde este frica, dragostea acolo unde este un gol.

Nu, nu mi-am pierdut inca speranta in umanitate...si nu o voi face niciodata, orice mi s-ar intampla.